Florinel Coman, avertisment pentru adversari. Obiectivul tricolorilor pentru meciurile cu Cipru şi Lituania: ‘Am vorbit între noi’

Florinel Coman a vorbit despre meciurile cu Cipru şi Lituania, pe 12 şi 15 octombrie, din Liga Națiunilor. Jucătorul lui Al-Gharafa a anunțat care este obiectivul echipei naționale.

Coman a dezvăluit că tricolorii sunt cu gândul doar la Campionatul Mondial din 2026. 

Florinel Coman: „Ne-am fixat obiectivul. Vrem șase puncte”

România are două victorii în Liga Națiunilor. 3-0 cu Kosovo și 3-1 cu Lituania. Tricolorii lui Mircea Lucescu speră să-și continue drumul spre Cupa Mondială cu noi victorii.

Florinel Coman a dezvăluit că toată lumea se gândește doar la acest obiectiv.

„Mi-a fost dor de colegii de la lot, vorbim. Suntem fericiţi că suntem aici. Am vorbit cu Ianis, Drăguş, Alibec şi mai mulţi. Trebuie să ne propunem să câştigăm şase puncte. Trebuie să avem încredere în noi.

Important e să mă antrenez bine şi când se va apela la mine să ajut. Mă aşteptam să fie români, suntem un popor care iubeşte performanţa. După EURO, s-a schimbat situaţia, lumea a început să vină la stadion. Sper să ne ajute, avem nevoie de ei.

Suntem foarte motivaţi, mai ales după acest EURO, ne-am fixat obiectivul, am vorbit între noi că ar fi frumos să prindem şi o calificare la Mondial. Important e să fiu sănătos. Acest drum către Mondial e primul la care mă gândesc. Să fii cu naţionala la un mondial e ceva de vis, aşa că asta îmi doresc”, a spus Coman, pentru canalul de Youtube al FRF.

Programul României în Liga Națiunilor 2024

Kosovo – România 0-3
România – Lituania 3-1
Cipru – România (12 octombrie 2024, ora 21:45);
Lituania – România (15 octombrie 2024, ora 21:45);
România – Kosovo (15 noiembrie 2024, ora 21:45);
România – Cipru (18 noiembrie 2024, ora 21:45);

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed