Revine Adrian Mutu pe banca tehnică?! Anunţ clar al Briliantului. Echipa pe care visează să o antreneze

Revine Adrian Mutu pe banca tehnică?! Anunţ clar al Briliantului. Echipa pe care visează să o antreneze. Fostul decar al naţionalei a fost prezent la meciul dintre Fiorentina şi AC Milan, scor 2-1.

Adrian Mutu a lăudat profesionalismul practicat de clubul din Firenze. Visează să o antreneze, într-o zi, pe Fiorentina.

Revine Adrian Mutu pe banca tehnică?!

Adrian Mutu a vorbit despre perioada de la Fiorentina şi despre prezenţa la meciul cu AC Milan. „Am venit la inițiativa directorului sportiv, Daniele Prade, și am rămas foarte plăcut impresionat. Condițiile de antrenament și de recuperare sunt de top, iar, în general, întreaga bază sportivă este una de invidiat, pe măsura unei echipe mari. Felicitări conducerii clubului, președintelui Rocco Commisso și întregii echipe!”, a spus Adrian Mutu după partidă.

Briliantul le-a spus italienilor că ar fi cel mai fericit dacă s-ar afla într-o zi pe banca tehnică a echipei pe care o iubește. „Îmi place foarte mult aventura ca antrenor, am început acum șase ani și sper să o pot antrena într-o zi pe Fiorentina”, a spus Mutu, conform fiorentinanews.com.

Nu s-a oprit aici. „Este un oraș pe care îl cunosc bine, senzația este bună și suporterii nu m-au uitat”, a mai spus Mutu.

Fanii Fiorentinei au început să strige la unison: „Il Fenomeno”. Mutu chiar a fost un fenomen la Fiorentina. În cei 5 ani petrecuți în orașul Firenze, Mutu se poate mândri cu 143 de partide jucate la echipa „Viola”. A înscris de 69 de ori și a oferit 29 de pase decisive în toate competițile pentru Fiorentina.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed