Ianis Hagi a revenit la Rangers după o lungă perioadă. Introdus în repriza a doua a meciului cu St. Johnstone, românul a fost eliminat în minutul 81.
A doua zi, Ianis Hagi a postat un scurt mesaj pe rețelele de socializare, iar jurnaliștii scoțieni au reacționat imediat.
Scoţienii l-au pus la zid pe Ianis Hagi după ce a fost eliminat
Rangers a câștigat pe Ibrox meciul cu St. Johnstone, scor 2-0. Internaționalul român a dat o pasă de gol, apoi a fost eliminat. La o zi distanță, Hagi a postat un mesaj în mediul online.
„Ibrox, mulțumesc. Voi fi veșnic recunoscător pentru primirea de aseară (n.r. duminică, 6 octombrie)”, a scris fiul lui Gică Hagi într-un Insta Story.
Presa din Scoția a reacționat imediat și a comentat postarea.
„Ianis Hagi le trimite un mesaj fanilor Rangers după ce s-a întâmplat cu St Johnstone. După ce s-a întors pe teren într-un mod strălucitor și a oferit un assist la unul dintre cele două goluri ale lui Vaclav Cerny, a fost eliminat. A pus astfel capăt revenirii sale incitante. Fiecare fan a putut vedea exact ce a însemnat pentru Hagi să se întoarcă pe stadionul Ibrox după atâtea luni de absență.
Este un păcat enorm că întoarcerea s-a încheiat cu un cartonaș roșu.
Hagi nu este deloc un jucător rău intenționat. Clement a știut cât de mare a fost o lovitură pentru internaționalul român și l-a îmbrățișat în timp ce ieșea de pe gazon în aplauzele fanilor”, au scris cei de la ibroxnews.com.
Philippe Clement: „Nu pot să fiu dezamăgit de el”
Antrenorul scoțienilor l-a îmbrățișat pe Hagi în momentul în care a părăsit terenul. La conferința de presă Philippe Clement a declarat că jucătorul său a meritat să fie eliminat.
„Am avut senzația că n-a fost multă intensitate și am avut dubii mari legate de eliminare, dar, după ce am văzut imaginile, e roșu clar. Intrarea n-a avut intensitate, e mai degrabă una întârziată, din partea unui jucător obosit la acel moment. E doar un fault făcut de un jucător de profil ofensiv. Ianis n-a avut nicio intenție să intre așa.
A avut ghinion, dar e un roșu clar, așa că n-am ce să zic despre asta. Nu pot să fiu dezamăgit de el, pentru că e în procesul de creștere. Dar nu cred că va fi o suspendare mare, pentru că se vede că n-a avut multă intensitate și a fost mai degrabă ceva cu ghinion.
Știe că pleacă cu echipa națională și sper să aibă minute acolo și apoi, când se întoarce, să avem antrenamente bune cu el”, a declarat Clement, conform Irish News.