Ce condiție i-ar fi pus Mirel Rădoi lui Mihai Rotaru pentru a veni la CSU Craiova

Laszlo Balint se va despărți ce CSU Craiova, chiar dacă oltenii au câștigat derby-ul cu FCU Craiova, scor 2-1. Oltenii au doar 5 puncte după patru etape, iar Mihai Rotaru se pare că a decis să-l dea afară pe Balint după 7 meciuri oficiale.

Se pare că cel care îi va lua locul este fostul selecționer al României, Mirel Rădoi. Acesta i-ar fi pus însă o condiție clară șefului clubului. Vrea să aducă câțiva jucători valoroși.

De asemenea, și-ar fi impus și staff-ul. Este vorba despre Florin Constantinovici (cu care a colaborat la naționala de tineret a României), Robert Tufiși și Mihai Ianovschi (care a fost antrenor la FC Argeș), scrie eurosport.ro.

Surse apropiate clubului susțin că Rădoi va conduce antrenamentul de marți al echipei. În cazul în care va accepta oferta lui Rotaru, Rădoi va debuta pe banca oltenilor joi, 11 august, de la ora 20:30, în manșa a doua din turul trei preliminar al Conference League.

„Mereu sunt discuții, vedem. Până joi, mai e timp. A fost antrenament dimineață, de refacere, mai avem mâine antrenament. Se pot întâmpla multe până mâine. Orice se poate întâmpla și după o etapă. Și după mai puțin de o etapă”, a declarat Sorin Cârțu la Digi Sport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed