Darius Olaru l-a făcut praf pe arbitru. Căpitanul celor de la FCSB a văzut al doilea galben pentu un gest stupid, și a fost trimis la vestiare în repriza a doua.
FCSB a câștigat meciul cu PAOK, scor 1-0, din etapa secundă în Europa League. Campioana României este pe locul 4 în clasament, după ce a fost pe 2.
Darius Olaru l-a făcut praf pe arbitru
„O seară nebună. Ne bucurăm ca am câștigat trei puncte mari în deplasare cu o echipă bună. Cu un om in minus atâtea minute.
Arbitrul a inventat cartonașul rosu. Am condus mingea 30, 40 de metri cu om în spate, m-a împins, cand am jucat am luat galben. Foarte ușor. Și la primul la fel.
Îmi pare rău, dar mă bucur că au făcut colegii o treabă bună. Trei puncte mari, cu mine, fără mine.
Lix e cea mai mare pierdere. Sper că nu s-a accidentat, dar din ce am văzut e grav. Ne pare rău.
Nu am privit finalul. Am stat în vestiar 35 de minute și m-am rugat să fie bine.
(n.r despre Gigi Becali) A fost o motivați în plus. Vrem să fie lângă noi. Prezența lui ne motivează. Ne face plăcere să fim alături de noi.
(n.r. despre Mircea Lucescu) Cum am zis, e o competiție europeană, aici ne arătăm nivelul. Suntem la un nivel bun. Vom merge acolo și vom arăta că avem calitate”, a declarat Darius Olaru la finalul meciului.