Pentru prima dată după 18 ani, Gigi Becali a decis să se urce în avion alături de jucători pentu a fi prezent la meciul de la Salonic. Cum era de așteptat, pe aeroport a făcut spectacol.
Jurnaliștii greci au văzut imaginile și au reacționat imediat. Aceștia l-au descris ca ”excentricul președinte al FCSB-ului” și ”șeful delegației române”. PAOK – FCSB, din runda a doua din Europa League, se joacă joi, de la ora 22:00.
Cum l-au numit grecii pe Gigi Becali
Gigi Becali a plecat la Salonic alături de FCSB. La aeroport și-a făcut apariția cu alături de Teia Sponte, Alexandru Tudor, Ionuț Luțu și călugări. Imaginile i-au surprins pe jurnaliștii greci.
”Românii și-au început călătoria spre Salonic, avându-l ca șef al delegației pe excentricul președinte, Gigi Becali, care a fost fotografiat pe aeroportul din București înainte de zborul spre Grecia”, au sccris cei de la sdna.gr.
Gigi Becali nu s-a abținut și le-a dat lecții de tactică în avion jucătorilor.
„I-am luat pe rând pe jucători, cum erau, stânga – dreapta. Nu trebuia să îi cert? Ca să știe de frică. Șut? Nu am ce să îți spun. Radunovic? Nu am ce să îți spun, Lixandru, nu am ce să îți spun, pentru că nu greșesc. Ceilalți…
I-am spus lui Baba, lui Malcom i-am zis: „Tu ești mare fotbalist, dar nu atât de mare să primești mingea în centru”.
La fel și Olaru. În centru nu ai voie să pierzi mingea, asta am învățat și eu din fotbal. Dacă sunt în spate, cum primesc? Vine și îți ia mingea și e gol! Acolo primesc mingea jucători de 100-200 de milioane de euro, care știu că pasează din prima când primesc.
Una e să joci în România și să îi zici echipa lui Șumudică sau Gâlcă și alta e când i-o spui lui Răzvan Lucescu. Lui nu trebuie să i-o spui, că dacă i-o spui, apoi găsește șmecherii. Și atunci lui nu i-o spunem”, a declarat patronul FCSB la sosirea în Grecia.