Cine l-a readus pe Ianis Hagi la Rangers. Totul s-a aflat abia acum. Dezvăluiri de ultimă oră din interior

Ianis Hagi a revenit la prima echipă a lui Rangers. Au fost făcute dezvăluiri de ultimă oră din interiorul clubului scoțian. Deși întreaga vară s-a transmis că tricolorul nu mai are viitor pe Ibrox, se pare că lucrurile s-au schimbat.

Cei de la Rangers au transmis o perioadă lungă de timp că Ianis Hagi ar trebui să își caute altă echipă. Internaționalul român fusese trimis la echipa a doua, iar șansele să revină erau aproape nule. În cele din urmă, mijlocașul a fost reprimit în lot.

Ianis Hagi, la prima echipă a lui Rangers!

Deși a fost trimit la echipa a doua, internaționalul român a decis să rămână, chiar dacă asta a însemnat săptămâni întregi de antrenament și jocuri la formația secundă.

În cele din urmă, Ianis a fost reprimit în lotul primei echipe, iar un rol important l-au avut colegii săi.

Daily Record notează că mai mulți membrii ai vestiarului lui Rangers l-au susținut pe român și au contribuit la revenirea sa la antrenamentele primei echipei. Următorul meci al lui Rangers este în Europa League, cu Lyon, joi, dar Ianis nu este pe lista UEFA. Internaționalul român ar putea fi prezent pe gazon la prima echipă a lui Rangers duminică, în meciul cu St. Johnstone.

Cei de la Rangers au avut un motiv pentru care l-au trimis pe Hagi Jr. la echipa a doua. Dacă ar mai fi bifat un meci la formația de seniori, ar fi ajuns la 100 de apariții și salariul i-ar fi crescut cu 7.000 de euro pe săptămână.

Cel mai probabil, Ianis și oficialii clubului scoțian, au ajuns la un acord în privința modificării termenilor contractuali.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed