Florinel Coman, omul meciului dintre Al Gharafa și Al Ain, din Liga Campionilor Asiei! Internaționalul român a oferit două pase de gol în repriza secundă. Mircea Lucescu trebuie să ştie.
Al Gharafa a condus cu 2-0, după „dubla” lui Joselu, însă Al Ain a revenit spectaculos. A egalat, după golurile lui Kaku şi Rahimi. Coman și-a făcut treaba perfect în partea a doua a serii.
Florinel Coman face senzaţie la noua echipă!
Al Gharafa a ajuns în avantaj, în minutul 73, în urma reușitei lui Sono. Trei minute mai târziu, echipa românului a înregistrat 4-2 datorită golului lui Brahimi. Ambele pase de gol i-au aparținut lui Florinel Coman.
Atacantul a sărit la bătaie!
În prima repriză, Coman a fost tulburat pe teren de către un jucător al rivalei. Fostul atacant FCSB s-a certat cu portarul oaspeţilor, Eisa.
Apărătorul lui Al Ain a reţinut un balon, pe care îl urmărea Florinel Coman, moment în care internaţionalul român l-a împins uşor şi i-a adresat câteva cuvinte goalkeeper-ului.
Eisa i-a întors „favorul” lui Coman, conflictul degenerând în doar câteva secunde. Cei doi s-au împins şi s-au certat pe teren, iar coechipierii şi arbitrii au intervenit imediat.