Fanii români au primit o veste proastă. Nu vor putea să vadă meciul Simonei Halep la TV, pentru că nimeni nu a fost interesat că cumpere drepturile.
Fostul lider mondial o întâlnește pe Arina Rodionova miercuri, în jurul orei 13:30. Este primul meci oficial jucat de româncă din luna mai încoace.
Meciul Simonei Halep nu se vede la TV
Simona Halep a acceptat invitația organizatorilor turneului de la WTA Hong Kong de 125 de puncte. Este pentru prima dată când joacă la această competiție. Partida nu va fi difuzată la TV pentru că nicio televiziune nu a achiziționat drepturile.
Halep și Rodionova (114 WTA) nu s-au mai întâlnit niciodată în circuit. Partida se dispută pe Arena Centrală, după alte 3 meciuri, două de dublu și unul de simplu.
În cazul în care se califică mai departe, Simona s-ar duela cu câștigătoarea confruntării dintre Peangtarn Plipuech (Thailanda) și Anna Blinkova (Rusia), favorita numărul 7 a turneului.
„Am ajuns la Hong Kong şi sunt gata să dau totul”, a scris Halep pe Instagram.
Hong Kong 125 Open are premii în valoare de 115.000 de dolari. Se desfășoară în perioada 30 septembrie – 6 octombrie.