Opt suporteri au fost interziși pe stadion în urma incidentelor de la Craiova

Meciul din Bănie a fost întrerupt de două ori din cauza torțelor aruncate de suporteri din tribune, iar echipele au fost chiar nevoite să plece la vestiare. În urma acestor incidente, Jandarmeria a reacționat imediat și 8 suporteri au primit interdicția de a mai intra pe stadion.

Comunicatul Jandarmeriei

”În urma meciului de fotbal dintre FCU Craiova 1948 – Universitatea Craiova, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a sancționat contravențional 11 suporteri, cu amendă în valoare totală de 2700 lei. Opt dintre suporteri au primit și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de 6 luni, respectiv 1 an.

Suporterii au fost sancționați pentru că au aruncat în direcția suprafeței de joc cu obiecte.  Au consumat băuturi alcoolice, au adresat injurii și expresii jignitoare, au provocat și participat la scandal, în incinta bazei sportive.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Recomandăm suporterilor, ca pe timpul competițiilor sportive să se manifeste în mod civilizat. Să nu se implice în incidente, care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice. Pentru că, pe lângă amendă, li se poate aplica și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive de genul celor la care aceștia au săvârșit fapte antisociale, potrivit Legii nr. 4/2008. privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

Adrian Mititelu: „Vă dați seama ce frustrare”

La un moment dat s-a discutat despre întreruperea meciului și exista posibilitatea ca FCU Craiova să piardă meciul la masa verde.

„Vă daţi seama, asta mai lipsea! După ce mi-au luat o echipă întreagă, m-au băgat la închisoare, asta mai lipsea! Să pierdem cu 0-3! Vă dați seama ce frustrare este și în rândul suporterilor. Au 10 ani de când fierb, de când așteaptă un moment ca ăsta. Și vine o echipă care este nou înființată și care spune că este Știința și care ne-a luat totul.

Nici mie nu mi-a plăcut (n.r. incidentul cu torţele),  mai ales la ce notă de plată o să vină, dar luaţi şi contextul”, a declarat Adrian Mititelu la Pro Arena.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed