‘Nu am dormit trei nopţi!’. Cum l-a umplut de bani Ion Ţiriac pe un cunoscut jurnalist. A câştigat aproape un milion de dolari

Ovidiu Ioanițoaia, unul dintre cei mai reputați jurnaliști români, a devenit milionar în anul 2002! Cel care are o carieră de zeci de ani în spate, a explicat care a fost rolul lui Ion Țiriac în „îmbogățirea” sa.

Acționar fiind, pe atunci, la Prosport, Ovidiu Ioanițoaia a făcut rost de o sumă enormă de bani, după ce și-a cedat toate acțiunile.

Cum l-a umplut de bani Ion Ţiriac pe Ovidiu Ioanițoaia!

Adrian Sârbu, fost coleg cu Ovidiu Ioanițoaia la Prosport, avea o datorie la Ion Ţiriac. A ales, astfel, să renunțe la ziar. Această decizie i-a schimbat viaţa şi actualului director GSP.

„Pe cuvântul meu de onoare că nu am știut. Când mi-a ‘hai să vindem Prosport că trebuie să-i dau niște bani lui Țiriac’. Băi, Adriane (n.r. Sârbu), acum, când merge bine, e totul ok…Zice ‘stai, mă, liniștit, că iei și tu niște bani’.

Ai și tu acțiuni. Mi le dăduse el, nu le cumpărasem niciodată. Vreun milion de dolari. Poftim? Cred că nu am dormit 3 nopți. Din păcate, cum au venit așa s-au dus. Eram mână spartă. Mi-am făcut casă, mi-am cumpărat teren…”, a spus, la Un Podcast, actualul șef GSP.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Mihai Stoica a făcut anunţul! Jucătorul care pleacă de la FCSB. Soarta i-a fost pecetluită

Mihai Stoica a dezvăluit că Andrei Vlad va pleca...

Se retrage Mircea Lucescu?! Anunţ clar al selecţionerului. A făcut totul public

Mircea Lucescu s-a lăsat purtat de sentimente înainte de...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed