CFR Cluj a pierdut pe teren propriu meciul cu UTA, scor 1-3. Dan Petrescu a recunoscut că a fost afectat după ce a auzit că fanii i-au cerut demisia. De asemenea, și-a criticat aspru un jucător.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj este pe locul al 6-lea în SuperLigă, cu 15 puncte, în timp ce UTA ocupă poziția a 11-a, cu 12 puncte după 11 etape.
Dan Petrescu și-a criticat dur un jucătorul
”La prima greșeală pe care am făcut-o la mijlocul terenului am luat un gol ușor. Reacția a fost destul de bună în prima repriză, am avut niște ocazii. La pauză am avut o discuție mai dură, efectul s-a văzut imediat, dar nu poți să iei al doilea gol în maniera în care l-am luat.
Portarul (n.r.- Mihai Popa) nu știu unde s-a grăbit, a dat-o la ei, apoi a luat gol pe colțul scurt. Sunt greșeli mari de tot, pe care nu poți să le faci în campionat. UTA e o echipă puternică, dar au dat 3 șuturi pe poartă și 3 goluri. Asta e istoria. La Sibiu, noi am dat 25, niciun gol.
Cred că ne-a lăsat puțin și norocul. Scorul nu arată ce a fost pe teren astăzi. Bravo lor, au fost pragmatici. Noi avem de muncă. Obiectivul trebuie să rămână calificarea în play-off, având în vedere lotul pe care-l avem. Sunt jucători importanți de atac, dacă lipsesc prea mulți, se vede.
Problema e că nu avem încă o echipă clară și se fac multe greșeli în apărare. Trebuie să mergem la muncă, să câștigăm meciul următor.
N-am ce să… Sunt obișnuit aici. Ce e corect în fotbal? Fanii sunt liberi să strige, nu e prima oară când primesc aceste mesaje de la ei. Normal că te afectează, vrei să fii susținut, dar… Când nu sunt aici, sunt bun. În rest, când sunt aici, vai de mine”, a spus Petrescu, după meci.