Gigi Becali a rămas mască! Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Darius Olaru. Gest incredibil al căpitanului campioanei

Gigi Becali a rămas mască la gestil făcut de căpitanul FCSB-ului. În urma implicării de care a dat dovadă, Latifundiarul din Pipera s-a oferit să îi mărească salariul lui Darius Olaru, însă a avut o surpriză.

Darius Olaru este printre jucători cei mai bine plătiți de la FCSB. Căpitanul este pe locul trei, după Vlad Chiricheș și Florin Tănase, cu un salariu de 20.000 de euro pe lună.

Gigi Becali a rămas mască!

Gigi Becali este foarte mulțumit de treaba pe care o face Darius Olaru l-a FCSB, astfel că, l-a chemat să își renegocieze contratul, însă s-a lovit de refuzul acestuia. Se pare că Olaru nu este interesat de bani.

”Rar întâlnești ca Olaru, pe el nu-l interesează banii, nu-i disperat după bani, nu-l interesează pe el. Să nu vină el la mărire de contract…”, a spus Gigi Becali, la Digisport.

În schimb, a fost modificat contractul lui Ștefan Târnovanu și urmează a lui Mihai Lixandru.

Târnovanu a semnat contractul, dar, după ce l-a semnat, nu i l-am băgat. A greșit cu Petrolul, nu i l-am băgat. Acum, i-am transmis că îi bag contractul și-i dau și bani să-și ia apartament.

Pe Lixandru l-am chemat și pe el la mărire de contract, nu cer ei bani”, a declarat Gigi Becali.

Cel mai bine plătit este Chiricheș, care are un salariu de 30 de mii de euro lunar. Florin Tănase este pe locul doi, cu 29 de mii de euro.

Același salariu ca al lui Darius Olaru îl au Alexandru Băluță și Risto Radunovic.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Tragedie cumplită în fotbal! S-a stins din viaţă la doar 46 de ani. Cauza morţii, învăluită în mister

Tragedie cumplită în fotbal. Fabian Caballero, fostul jucător al...

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! Anunţul făcut de omul lui Răzvan Burleanu. Meci crucial pentru cei de la FCSB

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! Anunţul făcut de omul...

Max Verstappen s-a dezlănţuit! Afirmaţii controversate la adresa şefilor din Formula 1. Nu i-a iertat după ce a fost pedepsit

Max Verstappen s-a dezlănţuit! Afirmaţii controversate la adresa şefilor...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed