Nicolae Dică a vorbit despre debutul perfect al campioanei României în Europa League. Fostul antrenor de la FCSB spune că echipa mereu a arătat diferit în cupele europene. Transformare spectaculoasă a echipei lui Elias Charalambous.
FCSB a câștigat cu RFS, scor 4-1. Golurile au fost marcate de Daniel Bîrligea, Marius Ştefănescu și Darius Olaru care a reușit o dublă.
Nicolae Dică își laudă fosta echipă!
Nicolae Dică a analizat meciul celor de la FCSB din Europa League. Acesta spune că mereu jucătorii sunt mult mai concentrați la meciurile din cupele europene. Antrenoul a amintit și de perioada pe care a petrecut-o și el la campioana României.
Echipa lui Gigi Becali este pe locul doi în grupa de Europa League. Doar Ajax aree un golaveraj mai bun.
„Este clar că echipa în Europa arată altfel. Aşa a fost întotdeauna. Aşa era şi pe vremea când jucam şi când antrenam acolo. Atmosfera pe care o creează suporterii ajută. Jucătorii sunt mult mai concentraţi. Dorinţa este mult mai mare. Este, până la urmă, o motivaţie în plus. Aseară au arătat foarte bine. S-a văzut că FCSB este o echipă bună, peste RFS.
FCSB a început foarte bine. Bîrligea a reuşit să înscrie acel gol, apoi au avut o ocazie foarte mare. Cei de la Riga au avut o izbucnire în care au avut două ocazii şi au reuşit să egaleze, dar prea puţin pentru o echipă de Europa League.
FCSB a jucat foarte bine. Chiar dacă au fost egalaţi, jucătorii au continuat să pună presiune pe adversar şi au marcat. Au făcut o repriză a doua foarte bună. Nu au dat nicio şansă adversarului. Au reuşit să marcheze şi cele două goluri”, a declarat Nicolae Dică, conform fanatik.ro.
Program FCSB în Europa League
26 septembrie | FCSB – FC RFS 4-1
3 octombrie | PAOK FC – FCSB (22:00)
24 octombrie | Rangers FC – FCSB (22:00)
7 noiembrie | FCSB – FC Midtjylland (19:45)
28 noiembrie | FCSB – Olympiacos FC (22:00)
12 decembrie | TSG Hoffenheim – FCSB (19:45)
23 ianuarie | Qarabag FK – FCSB (19:45)
30 ianuarie | FCSB – Manchester United (22:00)