Radu Drăgușin, desfiinţat de englezi! Cuvinte dure la adresa tricolorului. A fost eliminat după doar 8 minute

Radu Drăguşin a fost desfiinţat de fanii englezi, după ce a văzut cartonașul roșu în minutul opt al partidei. Au fost transmise cuvinte dure la adresa tricolorului din partea suporterilor lui Tottenham. Fundașul a dezamăgit în partida cu Qarabag.

Radu Drăgușin a avut parte de o seară neagră în Europa League. Internaționalul român a fost eliminat în minutul opt al meciului după un fault la Juninho. Arbitrul nu a stat pe gânduri și a scos imediat cartonașul roșu, lăsându-i pe englezi în 10 oameni.

Radu Drăgușin desființat de englezi!

Tricolorul a fost eliminat în minutul 8 al meciului Tottenham – Qarabag, din grupa principală a Europa League. Fundaşul român a avut un start de coşmar la chiar debutul său într-o competiţie majoră continentală.
Drăguşin a făcut un fault din poziţie de ultim apărător, după ce tot el a gafat şi i-a permis lui Juninho să plece pe contraatac.

Arbitrul partidei nu a stat pe gânduri şi a scos cartonaşul roşu.

Internaționalul român a devenit primul jucător al lui Tottenham care este eliminat la debut într-o competiţie europeană de acest nivel. Mai mult decât atât, a fost şi cel mai rapid fotbalist al lui Spurs eliminat într-un meci european.

Fanii lui Tottenham nu l-au iertat pe Drăguşin. El a primit nenumărate injurii pe reţelele sociale.

„Drăguşin, acesta a fost un mod diabolic de a te apăra”
„Nu vreau să mai aud vreodată oameni care cer ca Drăguşin să joace în faţa lui Romero”
„Drăguşin, absolut ridicol!”
„Agentul lui Drăguşin vorbea despre el de parcă ar fi primul Maldini. Drăguşin este foarte slab!”, au fost câteva dintre mesajele postate de fani.

Au fost mulți fani care au anunţat că nu îl mai vor în primul 11.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed