‘Probleme cu legea şi părţi întunecate’. Acuzaţii devastatoare la adresa lui Gigi Becali. Scandalul este uriaş înaintea meciului. Rechizitoriu fără precedent la adresa latifundiarului din Pipera.
Presa din Letonia îl face praf pe Gigi Becali. Totul înaintea meciului dintre FCSB şi RFS, din grupa de Europa League.
Acuzaţii devastatoare la adresa lui Gigi Becali
Gigi Becali se va enerva cumplit când va auzi ce s-a spus despre el. Cei din Letonia au scos la iveală amănunte dureroase din trecutul lui Gigi Becali. L-au descris, printre altele, ca un tip cu părți întunecate și probleme cu respectarea legii. Au spus că și în țara lor sunt astfel de personaje, dar ar trebui să se înmulțească de 20 de ori ca să se ajungă la nivelul latifundiarului din Pipera.
”George Becali este o personalitate care merită cu siguranță o descriere mai largă. Au fost și patroni de cluburi scandaloși în fotbalul leton. Au avut părți întunecate și probleme cu respectarea legii. Toate acestea pot fi înmulțite în siguranță cu zece sau 20. Nici atunci nu vor fi ceea ce este Becali.
Unele dintre relațiile sale cu armata română au fost ulterior investigate pe scară largă și considerate ilegale, fapt pentru care a fost condamnat la doi ani de închisoare în 2013.
Când Becali s-a confruntat ulterior cu probleme financiare, a reușit să-și anuleze activele în 2007. Astfel, ca oficial să nu mai aibă nicio legătură cu clubul (este deținut de nepoții săi). În practică nimeni nu se îndoiește cine controlează FCSB”, spun cei de la sportacentrs.com.
Sursa citată nu s-a oprit aici. L-a comparat pe şeful campioanei cu Silvio Berlusconi, patronul celor de la AC Milan din anii ’90, care a dominat Europa. ”Becali l-a numit model pe patronul Milanului, Silvio Berlusconi. Becali nu își face griji cu privire la efectul opiniilor sale asupra celorlalți și s-a exprimat pe diverse subiecte.
O dată a declarat public că nu va permite niciodată niciunui jucător homosexual să joace pentru FCSB (pentru care a fost dat în judecată), iar în cariera sa politică a promis public că va avea homosexuali segregați în anumite districte.
Becali a avut mai multe ciocniri agresive cu fanii și jurnaliştii, inclusiv un caz în 2005 când și-a trimis gărzile de corp la un jurnalist pe stadion.
Iar odată a primit și o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare pentru răpirea a trei persoane când le bănuia că i-ar fi avariat mașina”, au mai adăugat jurnaliștii.