Reuşită importantă pentru CFR Cluj! Echipa lui Dan Petrescu a câştigat procesul de la TAS. Datoria uriașă de care a scăpat

Reuşită importantă pentru CFR Cluj! Echipa lui Dan Petrescu a câştigat procesul de la TAS. Clujenii au atacat la TAS decizia FIFA în cazul lui Roger Junior și au avut câștig de cauză. În joc era o sumă uriaşă.

Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a fost nemulțumit pentru că a fost scos de pe lista A a jucătorilor eligibili pentru Superliga. Decizia a fost luată pentru a-i face loc lui Ermal Krasniqi. Roger Junior și-a căutat dreptatea în instanță, iar FIFA îi dăduse parțial deptate.

CFR Cluj a câştigat procesul de la TAS

Fosta campioană a României a atacat la TAS decizia FIFA în cazul lui Roger Junior și potrivit gsp.ro a avut câștig de cauză. Clujenii fuseseră obligați să-i plătească fotbalistului  aproximativ 104.000 de euro.

Inițial, Roger Junior a cerut 53.036 euro și 1.521 lei sub formă de plăți restante. Dar și 342.000 de euro drept compensație pentru încălcarea contractului. Fostul jucător al clujenilor și-a reclamat echipa după ce a fost scos din lot pentru a-i face loc lui Ermal Krasniqi. Astfel, FIFA i-a desfăcut contractul brazilianului și a decis ca acesta să primească aproximativ 104.000 de euro.

TAS a dat însă alt verdict. Clubul trebuie să-i plătească aproximativ 7.000 de euro. în același timp, Roger trebuie să scoată din buzunar 40.000 de euro (penalități).

Roger Junior a jucat pentru clujeni între februarie 2022 și februarie 2023. Apoi a plecat la UTA, dar a trecut și pe la Al-Taraji, U Cluj și Corvinul Hunedoara. Acum este liber de contract.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed