Ianis Hagi şi-a decis viitorul! Decizia radicală a tricolorului. Cum vrea să scape de calvarul de la Rangers

Ianis Hagi şi-a decis viitorul! Decizia radicală a tricolorului. S-a aflat cum vrea să scape de calvarul de la Rangers. Le-a transmis şefilor clubului că este de acord cu micşorarea salariului său.

Ianis Hagi trece prin clipe cumplite la Rangers. Fotbalistul va intra la negocieri cu formația scoțiană pentru a scăpa de calvar.

Ianis Hagi şi-a decis viitorul!

Ianis Hagi a fost trecut pe linie moartă. Se află la echipa a doua, dar face orice pentru a se întoarce la echipa mare. Rangers l-ar fi exclus pe român de la prima echipă din cauza clauzei sale din contract. Aceasta prevede că salariul îi crește cu 7.000 de euro pe săptămână dacă ajunge la 100 de meciuri la clubul scoțian.

În momentul de față, românul are 99 de apariții la formația de pe Ibrox. Hagi vrea să revină cu ardoare la prima echipă și e gata să renunțe la eventuala mărire de salariu.

Românul va negocia cu șefii lui Rangers pentru modificarea acelei clauze din contract, conform Daily Record.

Gică Hagi, antrenorul Farului, a răbufnit când a aflat că Rangers i-a trimis fiul să joace la echipa a doua. „Nu credeam că se va ajunge la interese meschine. E grav că se întâmplă așa ceva. E wow. Ce pretenții să mai avem noi în România?

A fost trimis la echipa a doua sau să se antreneze singur. Antrenorul i-a zis cu directorul sportiv. E dureros. Un jucător care e iubit și valoros. Cu el au luat campionatul, fără el nu. E o întâmplare?

Dacă s-a ajuns la așa ceva, înseamnă că în România e posibil orice. El mai are contract un an cu Rangers. Chestia gravă e că s-a întors și nu se antrenează cu prima echipă.

El a fost cel mai bun și acum nu mai e că vine un antrenor și un director. E dur dacă se întâmplă așa ceva. Îmi pare rău, dar viața merge înainte”, spunea antrenorul acum câteva săptămâni.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed