‘Dovadă a putreziciunii’. Tricolorii lui Mircea Lucescu, implicaţi în scandalul momentului. Acuzaţii grave după duelul direct

S-a lăsat cu scandal în Turcia, după meciul tricolorilor lui Mircea Lucescu. Mesaj tranșant transmis de oficialii de la Trabzonspor după decizia luată de arbitrii din camera VAR în meciul cu Gaziantep.

Gaziantep a remizat pe teren propriu la meciul din runda a 6-a cu Trabzonspor, scor 0-0.

Tricolorii lui Mircea Lucescu, implicaţi în scandalul momentului

Pentru Gaziantep, Sorescu a fost titular, în timp ce Maxim a fost introdus în minutul 77, înlocuindu-l pe Soyalp. De partea cealaltă, la Trabzonspor, Drăguș a fost rezervă, dar a fost introdus pe teren în minutul 46, în locul lui Canak.

Deși scorul s-a terminat 0-0, a existat, totuși, un gol. Simon Banza a marcat pentru Trabzonspor în minutul 59, dar VAR a luat decizia să anuleze golul, pe motiv de fault. Lucru care i-a scos din sărite pe oficialii echipei, care au postat un comunicat întreg la final de meci.

”Nedreptățile comise de arbitrii în Turcia sunt un indice al corupției din sistem, fie că se întâmplă conștient sau nu, și au ajuns la un nivel care ne pune la încercare răbdarea. Ce s-a întâmplat în meciul cu Gaziantep este cea mai evidentă dovadă a putreziciunii și a managementului defectuos din arbitraj în care se află fotbalul din Turcia.

Decizia arbtrului Volkan Bayarslan de a-i anula un gol clar valabil lui Simon Banza la VAR este scandaloasă în adevăratul sens al cuvântului și reprezintă o trădare a spiritului fotbalistic.

Să mergi la VAR pentru a anula un gol evident, când totul s-a petrecut chiar în fața ta, arată cât de incompetent ești ca arbitru sau, mai rău, arată că a luat această decizie în mod deliberat. Nu este doar o decizie greșită, este o insultă la adresa muncii depuse în fotbal și la adresa publicului.

Întreruperile constante ale lui Bayarslan și faptul că a redus timpul în care mingea s-a jucat este o bătaie de joc la adresa esenței fotbalului. Spiritul fotbalului din Turcia moare efectiv în mâinile unei maniere de arbitraj incompetente și care nu este echidistantă”.

”Sistemul este depășit de mult timp”

”În acest punct, este greșit să punem această responsabilitate pe umerii unui singur arbitru. Adevărata problemă este eșecul Comisiei Centrale de Arbitraj, care deleagă acești arbitri, care de multe ori închide ochii la greșelile lor și niciodată nu îi trage la răspundere.

Scopul acestei comisii ar trebui să fie cel de a asigura dreptatea și transparența în fotbal. Refuzul lor de a servi acest scop este cea mai mare trădare la care fotbalul turc a fost supus vreodată.

Sistemul este depășit de mult timp și a devenit o structură în care justiția și transparența nu mai există. Ceea ce trebuie să facă Federația acum este să reformeze acest sistem putred. Cât timp le va mai fi permis arbitrilor să nu fie simbolul dreptății și să fie doar niște marionete incapabile care să determine cursul unui joc? Cine va pune punct acestui fel de arbitraj, acestor scandaluri?”, a fost comunicatul emis de către cei de la Trabzonspor.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed