Denis Drăguș a fost avertizat de către antrenorul celor de la Trabzonspor, Şenol Güneş! Tricolorul lui Mircea Lucescu a fost caracterizat drept „leneș” de către tehnician. Nu îl aşteaptă zile liniştite la noua sa echipă.
Güneş a susținut faptul că, în opinia sa, principala problemă a lui Denis Drăguș este legată de faptul că nu evoluează la capacitate maximă. „Nu dă totul pe teren”.
Tricolorul lui Mircea Lucescu, ameninţat!
Atacantul român a înregistrat opt partide consecutive în care nu a marcat niciun gol. În acest context, tehnicianul turcilor i-a transmis un mesaj clar: fie își va îmbunătăți condiția, fie va pleca de la echipă.
”I-am spus și eu: ’Ai talent, forță fizică și viteză’. Dacă s-ar fi folosit de aceste lucruri în acest meci, ar fi marcat. Uneori face unele mișcări diferit.
După părerea mea, el poate juca extremă dreapta, extremă stânga, atacant central, orice poziție, dar atunci când nu are entuziasm, nu este în joc oriunde ar juca. Nu îmi este clar ce face, dar se descurcă bine în situațiile de doi contra unu.
El are ocazii, dar dacă are zece ocazii, ar trebui să transforme cinci dintre ele în gol. El nu a avut succes cu niciuna. Dacă nu va face asta, va fi o furtună pentru el în timpul meciului. Dacă se va descurca, nu aș renunța la el.
Ca atacant central, este un fotbalist dinamic. El știe că fie va munci din greu pentru a ieși din această situație negativă și pentru a nu-și mai face griji deloc, fie nu va mai fi aici!”, a spus antrenorul lui Trabzonspor, în cadrul unei conferințe de presă.
În cadrul următoarei etape din Super Lig, Trabzonspor se va duela cu Gaziantep, pe data de 23 septembrie.