Intră CFR Cluj în insolvenţă?! Echipa lui Dan Petrescu ar avea datorii de 60 de milioane de euro. Neluțu Varga a dat verdictul

Neluțu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, i-a liniștit pe suporterii formației, în ceea ce privește datoriile clubului în valoare de 60 de milioane de euro! Șeful ardelenilor a oferit o primă reacție referitoare la bugetul real al formației.

Formația din Gruia nu va intra în insolvență. Neluțu Varga își va rezolva problemele cu Abris Lelbach, om de afaceri din Germania. A oferit informații despre litigiul dintre cei doi.

Neluțu Varga a dat verdictul!

„Există o relație comercială în derulare între mine și domnul Lelbach. Toate litigiile de până acum au fost câștigate de noi, suntem într-o relație amicală. Se vor rezolva și aceste probleme, nu se pune problema de insolvență.

Din primul an de când am venit la CFR, s-a vorbit mereu de insolvență. Nu e vorba de așa ceva și nu va fi vorba de așa ceva la CFR Cluj!”, a spus Neluțu Varga, la Fanatik.

Patronul celor de la CFR Cluj a recunoscut că nu se gândește la obținerea titlului de campioană a României.

„Avem o echipă bună, spre foarte bună. Îmi place cum am jucat împotriva FCSB-ului, care, să nu uităm, este până la urmă campioana en titre. Lotul arată bine. Dan Petrescu are soluții, dar vreau să o luăm pas cu pas. Obiectivul nostru este calificarea în play-off.

Nu o să mă auziți că vorbesc de titlu sau de lucruri din acestea, să pară că iarăși ne lăudăm, că vrem să facem spectacol din declarații. Trebuie să fim realiști. Obiectivul nostru este calificarea în play-off, iar apoi, bineînțeles, dacă ne calificăm – și sunt convins că nu o să avem emoții – vom lupta pentru titlul de campioană, dar acesta este primul pas.

Haideți să luăm totul pe rând și, întâi, să mergem în play-off. Vedeți și dumneavoastră ce campionat dificil este, cu foarte multe echipe echilibrate!”, a transmis Neluțu Varga.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed