Vestea momentului despre tricolorul lui Mircea Lucescu! Ce a făcut la ultimul meci. Turcii au dat verdictul

Tricolorul lui Mircea Lucescu a fost titular la Trabzonspor în meciul contra celor de la Kayserispor, scor 2-2, din etapa restantă cu numărul trei în campionatul Turciei. Turcii au dat verdictul în cazul internaționalului român.

Denis Drăguș a fost titular în etapa precedentă. Tricolorul lui Mircea Lucescu vine după o prestație foarte slabă din meciul cu Beșiktaș. De data aceasta lucrurile au stat complet diferit, iar atacantul a fost unul dintre cei mai buni oameni din teren.

Vestea momentului despre tricolorul lui Mircea Lucescu!

Denis Drăguș a fost titular pentru Trabzonspor în meciul contra celor de la Kayserispor, scor 2-2. Atacantul venea după o partidă dificilă, în care a fost băgat pe teren în minutul 46 și scos în 90+6, cu Beșiktaș, meci încheiat cu scorul de 1-1.

De data aceasta, Drăguș a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren, deși nu a reușit să marcheze. Deși a avut o prestație bună, tot a fost schimbat, în minutul 81.

Pentru evoluția sa, platforma SofaScore l-a notat pe atacantul României cu 7,5, al treilea cel mai mare punctaj de pe teren și mult peste media echipei, 7,12.

După acest rezultat, Trabzonspor este pe locul 12 în campionatul Turciei.

Cifrele lui Denis Drăguș la Trabzonspor – Kayserispor:

zero șuturi pe poartă, unul pe lângă și altul blocat
6/8 driblinguri reușite
57 de atingeri a mingii
23/32 pase reușite (72%)
două din două pase lungi reușite
9/11 dueluri câștigate la sol
două din 3 dueluri aeriene câștigate
două faulturi suferite
o intercepție
o deposedare
o degajare

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed