Mihai Stoica surprinde pe toată lumea! Pariul nebun al oficialului de la FCSB. Cine va câştiga Champions League

Mihai Stoica a prefațat noul sezon UEFA Champions League și a identificat formația care ar putea produce surpriza! Managerul general al celor de la FCSB a analizat echipele din actuala ediție.

FCSB este singura grupare din România calificată într-o competiție europeană. Roș-albaștrii urmează să se dueleze cu echipe de top precum Manchester United sau Hoffenheim.

Pariul nebun al oficialului de la FCSB!

În cadrul stagiunii trecute, Paris Saint-Germain a fost eliminată în semifinalele Ligii Campionilor de Borussia Dortmund, scor 1-0.

Mihai Stoica este de părere că parizienii își vor revanșa.

„E posibil ca în loc de leul ăla bătrân să fie un bursuc melivor. Am văzut foarte multe episoade în care bursucul fugărea leul. Cu acești copii, cu doi de 2006 și unul de 2005… Barcola a început să fie bătrân în echipă!

Are un antrenor care se descurcă foarte bine cu jucători de genul ăsta. E foarte interesant proiectul ăsta. Nu cred că în Franța vor avea competiție, chiar dacă Marseille cu De Zerbi a început bine. Marseille are bani!”, a declarat Mihai Stoica, potrivit PrimaSport.

Rămâne de văzut cum se vor descurca francezii, mai ales că PSG nu mai dispune de serviciile unuia dintre cei mai buni fotbaliști din Europa, Kylian Mbappe. Atacantul a semnat cu Real Madrid, din postura de jucător liber de contract.

În această stagiune, PSG le va întâlni acasă, în Liga Campionilor, pe Girona, PSV, Atletico Madrid și Manchester City. În deplasare pe Arsenal, Bayern Munchen, Red Bull Salzburg și Stuttgart.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed