Zeljko Kopic, atac la adresa adversarelor din Superliga! Anunțul care îl va enervat pe Dorinel Munteanu. Antrenorul câinilor a spus clar

Zeljko Kopic și-a înțepat rivalele din Superliga în cadrul unei conferințe de presă. Antrenorul croat spune că acum echipa sa nu mai este privită de sus de niciun adversar.

Dinamo o va întâlni pe Oțelul Galați, vineri, de la ora 21.00. „Câinii” sunt pe locul trei în clasament după ce au acumulat 15 puncte în 9 etape.

Zeljko Kopic, mesaj pentru adversarele din Superliga

Zeljko Kopic a făcut declarații înainte de meciul cu echipa lui Dorinel Munteanu. Croatul spune că acum adversarele consideră partidele cu Dinamo un derby.

”Otelul este o echipă arțăgoasă, care primește foarte puține goluri, vom avea un meci deosebit de dificil. Toate echipele așteaptă meciul împotriva noastră ca pe un derby”, a spus Kopic.

Kopic spune că Dennis Politic și Petru Neagu s-au recuperat după accidentările suferite și au revenit la antrenamente.

 ”Dennis Politic și Petru Neagu au început antrenamentele cu echipa de la începutul acestei săptămâni, fac antrenamente normale cu echipa. Despre ceilalți jucători, avem încă două zile până la meci, vom vedea situația lor și vom decide mâine.

Mâine mai avem un antrenament, până la începerea meciului avem mai mult de 48 de ore. Avem mai mult decât suficient timp să găsim cea mai bună soluție posibilă pentru acest meci”, a spus antrenorul lui Dinamo, la conferința de presă.

Cei doi fotbaliști s-au accidentat în meciul cu Poli Iași, scor 2-2, în etapa a 5-a din SuperLiga.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed