Clipe emoţionante pentru Cristina Neagu! Mesajul şefilor handbalului după anunţul retragerii. Ce au spus despre româncă

Mesaj emoționant transmis de șefii handbalului european după ce Cristina Neagu și-a anunțat retragerea după 25 de ani de activitate. Cum a fost numită ”Cea mai bună handbalistă a anului” .

După 25 de ani de activitate, în care a fost numită ”Cea mai bună handbalistă a anului de IHF (n.r. Federația Internațională de Handbal)”, de patru ori, și a câștigat trofee și titluri importante, Cristina Neagu a anunțat că se retrage.

Clipe emoţionante pentru Cristina Neagu!

După ce și-a anunțat retragerea, EHF a reacționat. Forul care guvernează handbalul european a susținut că odată cu încetarea carierei Cristinei Neagu, handbalul va pierde unul dintre magicieni.

”Handbalul îşi va pierde unul din magicieni la finalul acestui sezon, după ce legenda României şi-a anunţat retragerea. Reuşitele sale în Liga Campionilor: un trofeu, 2 finale, de 7 ori cel mai bun inter stânga, de 3 ori golgheter şi parte a Club 1000, cu 1.136 de goluri (n.r. marcatoarele cu peste 1.000 de goluri înscrise în competiţie). O vom vedea pe ea şi pe CSM Bucureşti la Turneul F4 din acest sezon?”, au postat cei de la EHF.

În cariera sa de 25 de ani, Cristina Neagu a evoluat la echipe de top precum Oltchim Râmnicu Vâlcea, ŽRK Budućnost și CSM București.

Singura handbalistă din istorie care a câștigat de patru ori titlul de „Cea mai bună handbalistă a anului”, acordat de Federația Internațională de Handbal, în 2010, 2015, 2016 și 2018, a avut un rol important și la echipei naționale a României.

Aceasta a reușit să câștige medalii de bronz la Campionatul Mondial în 2015 și la Campionatul European în 2010.

Cristina are cele mai multe goluri marcate la Campionatului European, din istorie.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed