Noul stadion din Constanța i-ar putea purta numele lui Gică Hagi. Ministrul Dezvoltării a anunţat că procedura de achiziţie pentru construirea stadionului este finalizată. Cât a costat.
România va beneficia de două noi stadioane, în Constanța, care va purta numele de „Gheorghe Hagi”, și în Pitești. Investiția totală este de 176 de milioane de euro.
Veste uriaşă pentru Gică Hagi!
După şedinţa de Guvern, care a avut loc miercuri, Adrian Veştea a anunțat că s-a finalizat procedura de achiziție pentru construirea stadionului din Constanța, și urmează să fie semnat contractul.
”Procedura de achiziţie este finalizată. Avem sumele necesare, urmează să semnăm contractul. Ulterior vor urma aceleaşi proceduri valabile oricărei investiţii: organizare de şantier, grafic de execuţie pe care îl vom prezenta în momentul semnării contractului.
(…) Avem sumele alocate, urmează ca în perioada următoare să primim limite pentru creditele de angajament. În felul acesta să putem semna toate cele trei contracte despre care vorbeam”, a declarat ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea.
Construcția ar putea începe la finalul lunii octombrie, atunci când toate procedurile pentru începerea construcției se vor fi gata. Stadionul „Gheorghe Hagi” va avea o capacitate de 18.500 locuri și va dispune de săli de antrenament – atletism indoor, squash/tenis de masă şi fitness, centru de conferinţe, spaţiu expoziţional, spaţii administrative, spaţii comerciale şi zone de loisir.
”Au fost alocate 5 miliarde de lei”
”5 miliarde de lei au fost alocate pentru încheierea contractelor de achiziție publică și a actelor adiționale la contractele în derulare, aferente obiectivelor de investiții realizate prin PNCIPS.
Această măsură va contribui inclusiv la semnarea unor contracte pentru obiective majore de investiții, precum stadioanele «Gheorghe Hagi» din Constanța, «Nicolae Dobrin» din Pitești sau patinoarul artificial de la Sfântu Gheorghe, în condițiile în care, în prezent, pentru 220 de obiective de investiții se așteaptă încheierea contractelor de finanțare”, a declarat ministrul Dezvoltării, pe site-ul Ministerului Dezvoltării.