Cristiano Ronaldo îl critică pe Erik ten Hag. Portughezul crede că Manchester United trebuie să „reconstruiască totul” pentru a fi din nou competitivă pentru cele mai mari trofee ale fotbalului.
Englezii au terminat pe locul opt în Premier League sezonul trecut, iar acum au două înfrângeri în primele trei meciuri.
Cristiano Ronaldo îl atacă pe Erik ten Hag
Ronaldo nu s-a abținut și l-a atacat pe antrenorul celor de la Manchester United. Erik ten Hag pare că stă pe un butoi de pulbere, după ce echipa sa a pierdut două meciuri din trei disputate în acest sezon.
Ronaldo, care a jucat în două rânduri la echipa din Premier League criticat mentalitatea lui Ten Hag.
„Antrenorul spune că ei nu pot să fie competitivi pentru a câştiga Liga [Premier] şi Liga Campionilor. Ca antrenor al Manchester United, nu poţi spune că nu vei lupta pentru a câştiga campionatul sau Liga Campionilor. Vom încerca, trebuie să încerci. Ceea ce îmi doresc pentru Manchester [United] este ceea ce îmi doresc pentru mine – [să fie] cea mai bună echipă posibilă. Iubesc acel club… Nu sunt genul de om care uită trecutul”, a declarat fotbalistul la podcastul Rio Ferdinand Presents.
În prima petrecută la United, portughezul a câştigat trei titluri de Premier League, Liga Campionilor, două Cupe ale Ligii şi o Cupă a Angliei, dar și precum Cupa Mondială a Cluburilor FIFA şi Community Shield. În 2009 a plecat la Real Madrid. A revenit la United de la Juventus în august 2021. Apoi a acceptat oferta celor de la Al-Nassr în decembrie 2022.
Vorbind cu fostul său coechipier Ferdinand, atacantul a spus că nu a existat „nicio evoluţie” la echipă după retragerea lui Alex Ferguson în 2013. United nu a mai câştigat niciun titlu în Premier League de atunci.
„Ei trebuie să reconstruiască totul, în opinia mea. Clubul are nevoie de timp pentru a reconstrui pentru că este încă unul dintre cele mai bune cluburi din lume, dar trebuie să se schimbe. Ei înţeleg că aceasta este singura cale. Acesta este motivul pentru care arată, încep să schimbe din nou, structura clubului, infrastructurile şi totul. Proprietarii clubului investesc în terenul de antrenament, aşa că sunt fericit [pentru că lucrurile se schimbă]. Cred că viitorul va fi luminos. Eu cred, dar ei nu depind doar de talente. Ei trebuie să reconstruiască de la bază. Dacă nu, nu pot concura. Va fi imposibil”, a mai spus Ronaldo.
„Dacă antrenorul îl ascultă, cred că pot îmbunătăţi puţin clubul”
A lăudat totuși decizia clubului de a recruta pe Ruud van Nistelrooy în staful lui Ten Hag.
„Dacă Ten Hag îl ascultă pe Ruud, poate că se poate [ajuta]. Cred că poate ajuta foarte mult pentru că el cunoaşte clubul şi clubul ar trebui să-i asculte pe băieţii care au fost acolo. Tu [Rio] sau Roy Keane sau Paul Scholes sau Gary Neville sau Sir Alex Ferguson. Nu poţi reconstrui un club fără cunoştinţe – nu tipi care lucrează în [birou].
Oamenii care înţeleg fotbalul sunt cei care au fost acolo în vestiar. Ei ştiu cum să se descurce cu jucătorii. Aşa că eu cred că Ruud va ajuta pentru că el a fost în interiorul clubului. El cunoaşte clubul, îi cunoaşte pe fani. Dacă antrenorul îl ascultă, cred că pot îmbunătăţi puţin clubul.”, a mai transmis jucătorul lui Al-Nassr.