Adrian Mutu a făcut public salariul pe care Alexandru Mitriţă îl încasează la CSU Craiova. Suma uriașă pe care Mihai Rotaru i-o va oferi atacantului în cei patru ani de contract cu clubul.
Alexandru Mitriță a fost transferat la CSU Craiova în vara anului 2023. Atunci, atacantul a fost prezentat ca cel mai mare transfer al clubului din acea perioadă de mercato.
S-a aflat adevărul despre Alexandru Mitriţă! Ce salariu primeşte, de fapt, la CSU Craiova
Alexandru Mitriță este un jucător foarte important al lotului condus de Costel Gâlcă. În acest sezon de Superliga, în 8 etape, a reușit să înscrie 6 goluri, care au contribuit foarte mult la poziția pe care echipa o are în clasament, locul 2.
După 2 ani de pauză, în care nu a intrat în planurile lui Edi Iordănescu pentru EURO 2024, Alexandru Mitriță a fost convocat de Mircea Lucescu, noul selecționer al României, pentru lotul echipei naționale la meciurile din Liga națiunilor, cu Kosovo și Lituania, acolo unde a reușit să înscrie un gol, pe care i l-a dedicat lui Il Luce, în semn de recunoștință.
Ei bine, de curând, atacantul și-a prelungit înțelegerea cu oltenii. A semnat un contract valabil până în 2028, iar Adrian Mutu a dezvăluit, la Fanatik, suma pe care acesta o va încasa în acești 4 ani.
„Mitriță are 2.800.000 de euro pe 4 ani, din ce am auzit eu la patron”, a spus Adrian Mutu.
Mitriță va avea în jur de 58 de mii de euro salariu lunar.