Gigi Becali consideră că Ianis Hagi a fost decisiv în meciul câștigat de România în fața Lituaniei, scor 3-1, în Liga Națiunilor.
Șeful de la FCSB l-a remarcat pe Alex Miriță, fotbalistul ignorat o perioadă lungă de fostul selecționer Edi Iordănescu.
Gigi Becali îl laudă pe Ianis Hagi
Gigi Becali a analizat meciul dintre România și Lituania. În opinia sa, victoria i s-a datorat fotbalistului celor de la Rangers. Ianis Hagi a obținut un penalty transformat de Răzvan Marin.
”Noi îi datorăm victoria şi lui Ianis, el a câştigat meciul. Dacă nu scotea el 11 metri, mai câştigam noi? Scoateţi în evidență, Ianis, el a făcut, victoria e a lui! Nici a lui Mihăilă, nici a lui Man, nici Mitriţă, e a lui. Nu că-l iubesc eu pe el, dar e adevărul.
Nu ai ce să zici, a câştigat meciul. Să fii tată, ai băiatul în teren, revenit din accidentare. De la 25 trebuie să fie mare.
Ce ştiu, calitate are, inteligenţă are, are ambele picioare. Vârsta de 25 de ani, e vârful unui fotbalist. 25-28 de ani. El acum e în vârf, acolo trebuie să ajungă”, a declarat Gigi Becali, citat de Fanatik.
De asemenea, șeful de la FCSB l-a remarcat și pe Alex Mitriță.
”Dacă încep echipa, Mitriță e primul şi după restul. Când pune piciorul pe minge, e posibil să fie gol, oriunde ar fi, pe margine, oriunde. Dacă eram în locul lui Lucescu, Mitriţă are puţine emoţii, dar îi spuneam să facă ce vrea. Că el trebuie să dribleze”, a mai spus Gigi Becali.