Fostul antrenor al Simonei Halep a dezvăluit cum și-a ajutat elevul să câștige titlul la US Open. Jannik Sinner a trecut prin momente dificile în ultima perioadă. S-a aflat că a ieșit pozitiv la două teste antidoping, dar a fost iertat și nu a fost suspendat. Cazul a stârnit un adevărat scandal în lumea tenisului.
Fostul antrenor al Simonei Halep, dezvăluiri despre liderul mondial
Darren Cahill, considerat cel mai bun antrenor din tenis, a vorbit despre momentele dificile prin care a trecut Jannik Sinner. Australianul a reușit să-l motiveze pe italian după ce s-a aflat că a fost depistat pozitiv la două teste antidoping efectuate în luna martie. Rezultatul a fost unul spectaculos, Cahill dovedindu-se un psiholog foarte bun.
Sinner și-a dovedit nevinovăția și nu a fost suspendat. Totuși, din punct de vedere mental perioada a fost foarte grea pentru liderul mondial. Chiar și în aceste condiții, antrenorul australian i-a redat încrederea de care avea nevoie.
Darren Cahill a dezvăluit ce mesaj a avut pentru jucătorul său chiar înaintea finalei de la US Open.
„Cred că a fi antrenor se bazează în principal pe ceea ce se întâmplă cu jucătorul tău. Asta contează cu adevărat pentru tine. Dacă jucătorul tău nu știe că ești implicat în proiect, că îți pasă de ceea ce se întâmplă cu el nu numai pe teren, ci și ca persoană, nu va funcționa întotdeauna.
Vorbesc mult cu Jannik despre tenis, dar vorbesc mult mai mult despre cum este el ca persoană, mai mult decât orice, ajutându-l să se maturizeze și să devină persoana pe care toată lumea vrea să o vadă. Persoana pe care cei mai tineri o pot admira. Asta a fost menirea mea principală înainte de finală, am vorbit cu el și i-am spus că felul în care s-a comportat în ultimele patru săptămâni transmite onestitate și rezistență, că poate fi foarte mândru de el.”, a spus fostul antrenor al Simonei Halep.
„I-am spus să se distreze pe teren”
„I-am spus să iasă pe teren să se distreze, pentru că el merită să fie acolo. Aceasta este principala mea funcție de antrenor, iar reacția mea de la finalul jocului arată că am avut trei-patru luni foarte grele.”, a mai spus australianul, citat de puntodebreak.com.
Darren Cahill este considerat cel mai de succes antrenor după ce sub îndrumarea sa 4 jucători au fost pe primul loc în lume. Este vorba despre Lleyton Hewitt, Andre Agassi, Simona Halep și Jannik Sinner.