Radu Drăguşin a recunoscut că a fost luat prin surprindere de jocul prestat de naționala Lituaniei. Fundașul lui Mircea Lucescu s-a plâns de starea gazonului, care i-a împiedicat destul de mult la unele faze.
România s-a impus categoric în fața Lituaniei, cu un scor de 3-1.
Radu Drăguşin, mai sincer ca niciodată!
O partidă cu dus și întors, în care ambele echipe au dominat și au avut ocazii de gol, însă România a ieșit învingătoare după ce Valentin Mihăilă, Răzvan Marin și Alexandru Mitriță au înscris golurile care au adus cele trei puncte.
Radu Drăgușin, integralist în victoria de pe Ghencea, a recunoscut că a fost surprins de felul în care Lituania a abordat meciul, însă este foarte fericit că nu s-au lăsat indimidați și, deși gazonul i-a încurcat foarte mult la unele faze, au câștigat.
”Entuziasm. Am înscris rapid. Credeam că suntem în controlul meciului. S-a întâmplat acea fază unde am fost neatenți, ne-au prins descoperiți și au marcat. Pot spune că ne-au surprins prin felul în care au jucat. Poate în unele faze puteam face mai bine pressing. Colegii care au intrat și au rămas în teren au făcut diferența și am câștigat acest meci.
Gazonul nu a fost în cele mai bune condiții. Poate și ăsta a fost un motiv pentru care nu ne-au ieșit toate combinațiile. Cum se zice? Victoriile aduc victorii. Trebuie să ne menținem aceeași direcție. Suntem pe drumul cel bun.
Mister a venit cu un entuziasm foarte mare. Ne-a transmis acest lucru. L-am simțit. Când vorbim despre Mircea Lucescu antrenorul nu putem spune nimic negativ. Doar când îl ai în față îți dă o încredere în tine incredibilă”, a spus Radu Drăgușin după meci.