Selecționerul Lituaniei spune că este conștient de faptul că naționala României este una puternică, totuși speră să plece cu toate punctele de la București.
România – Lituania se joacă luni, de la ora 21:45, pe stadionul din Ghencea, în etapa a doua din Liga Națiunilor. În primul meci, tricolorii au învins Kosovo, scor 3-0.
Avertisment pentru Mircea Lucescu
”Vreau să văd o echipă care vrea să joace fotbal. Știm că vom juca împotriva unei naționale puternice care joacă un fotbal bun și care a avut succes la Campionatul European. Au mulți jucători capabili, le plac șuturile de la distanță, acesta este un fel de marca al lor și marchează goluri impresionante.
Au fundași centrali puternici, atacanți puternici, fundași rapizi la marginea terenului, așa că va trebui să fim foarte atenți în fața propriei porți, când avem mingea.
Principiile au funcționat în ultimul joc, așa că nu ar trebui să ne depărtăm de ele. Avem acordurile, principiile și schița noastră, știm când trebuie să facem ce am învățat”, a spus selecționerul Lituaniei, la conferința de presă.
Presa din Lituania i-a descris pe tricolori în câteva cuvinte. Toți au fost impresionați de fanii naționalei la EURO 2024, scriu cei de la tv3.lt.
„La EURO 2024, în Germania, naționala României a fost renumită pentru fanii explozivi. Extrem de uniți, care sunt deciși să creeze aceeași atmosferă și pentru meciul din Liga Națiunilor, cu Lituania. Fanii naționalei României și-au arătat unitatea în Germania. Au purtat cu toții uniforme galbene la meciurile naționalei și au cântat melodii românești în piețele orașelor.
Lituania și România vor da piept la București, luni, după două starturi diferite în Liga Națiunilor. Elevii lui Mircea Lucescu au zdrobit naționala din Kosovo, scor 3-0. În timp ce echipa lui Edgaras Jankauskas a pierdut cu 0-1 cu Cipru.”, au notat lituanienii de la tv3.lt.