România a învins Kosovo cu un scor de neprezentare, 3-0, în cadrul partidei de instalare în Liga Națiunilor! Mircea Lucescu a înregistrat o victorie de proporții la debutul său pe banca tehnică a primei reprezentative.
Selecționerul a fost în al nouălea cer, după ce băieții în galben au făcut spectacol, la Priștina. Golurile României au fost înscrie de către Dennis Man, Răzvan Marin și Denis Drăguș. Mircea Lucescu a fost protagonistul unui discurs emoționant, la finalul partidei.
Mircea Lucescu e şef în vestiar!
Discursul selecționerului a fost împărtășit cu suporterii naționalei, prin intermediul paginii de Youtube a Federației Române de Fotbal.
„Băi, băieţi! Vă îmbrăţişez pe toţi cu drag. Aţi făcut o treabă extraordinară, aţi arătat ca o echipă care ştie ce vrea.
Aţi gândit şi aţi controlat jocul aşa cum a trebuit. Ne-am apărat cu foarte multă inteligenţă, iar când a trebuit să ieşim pe contraatac şi pe atacuri rapide, le-aţi făcut de o manieră extraordinară. Bravo! Să fie începutul ăsta!”, le-a transmis Mircea Lucescu jucătorilor naţionalei, în vestiar.
În continuare, România va primi vizita primei reprezentative din Lituania. Duelul este programat lunea aceasta, de la ora 21.45, pe Stadionul din Ghencea.