Planul secret al oamenilor lui Răzvan Burleanu! S-a aflat ce i se pregăteşte lui Mircea Lucescu. Va fi o atmosferă fabuloasă. După victoria cu 3-0 în faţa kosovarilor, tricolorii au meci pe teren propriu, cu Lituania.
Oamenii lui Răzvan Burleanu pregătesc o atmosferă fabuloasă pe Ghencea. Au avut o cerere de ultimă oră către suporterii care vor veni în Ghencea.
Planul secret al oamenilor lui Răzvan Burleanu!
Suporterii sunt invitaţi să vină îmbrăcaţi în galben pentru a susţine echipa naţională, luni, la meciul cu Lituania. Partida va fi cea de-a doua pentru tricolori în Liga Naţiunilor, primul de pe teren propriu după EURO 2024.
După succesul tricolorilor în meciul împotriva Kosovo, câştigat cu 3-0 la Priştina, naţionala României revine acasă. Are meci cu selecţionata Lituaniei, luni, de la ora 21:45, pe stadionul Steaua din Bucureşti.
Acesta va fi primul meci pe teren propriu al României după participarea la turneul final. Suporterii sunt invitaţi să vină îmbrăcaţi în galben pentru a susţine echipa naţională într-un stadion plin.
”Zidul Galben şi Generaţia de Suflet vor cânta împreună imnul naţional, arătând încă o dată unitatea care a impresionat pe toată lumea la Campionatul European. De asemenea, fanii care vor veni la meci vor avea ocazia să se distreze în Arena Fanilor, amplasată în afara stadionului. Aceasta se va deschide cu 3 ore înainte de fluierul de start şi va include jocuri, concursuri şi multe surprize pentru toţi suporterii”, anunţă frf.ro. Meciul de la ora 21.45 va fi transmis de Prima TV.