Avertisment pentru Ianis Hagi! Greşeala uriaşă care e pe cale să o facă. Cum poate să-şi distrugă cariera

Ianis Hagi a fost cât pe ce de a reveni în Superliga, însă mijlocașul a ales să decline propunerea celor de la Rapid și FCSB, continuându-și, astfel, activitatea în cadrul echipei secunde a celor de la Rangers.

Adi Popa, fost mijlocaș la FCSB, consideră că o potențială revenire a lui Ianis Hagi în competiția internă, ar micșora semnificativ șansele de transfer ale mijlocașului, la o echipă din străinătate.

Avertisment pentru Ianis Hagi!

Gică Hagi a anunțat faptul că, fiul său, Ianis, va revenit în România doar la Farul Constanța.

„Dacă va reveni în România, după aceea îi va fi foarte greu să mai plece. Sunt jucători care s-au întors în România și apoi le-a fost greu să mai plece. Din Scoția mai prinzi ceva, dar din România e greu!”, a spus Adi Popa, la Digi Sport.

Ianis a fost convocat de către noul selecționer, Mircea Lucescu, pentru a evolua în cele două partide ale României, din luna septembrie, în Liga Națiunilor.

Mijlocașul a evoluat timp de șapte minute în partida România – Kosovo, scor final 3-0. În continuare, băieții în galben așteaptă vizita Lituaniei, pe data de 9 septembrie, de la ora 21.45, pe Stadionul Steaua.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed