Dan Şucu pregătește lovitura verii după ce l-a ratat pe Daniel Bîrligea. Fostul jucător al celor de la CFR Cluj a semnat cu FCSB, așa că șeful giuleștenilor s-a reorientat rapid.
Clinton N’Jie este la un pas să semneze, după ce a rămas liber de contract. Marius Șumudică îl cunoaște bine pe camerunez din Turcia.
Dan Șucu vrea să dea lovitura. Jucătorul dorit de Marius Şumudică, la un pas să semneze
Camerunezul a jucat în ultimele cinci sezoane la Sivasspor, da în vara acestui an a rămas liber de contract. Pentru Clinton N’Jie (31 de ani) Dan Șucu va scoate din buzunar aproximativ 600.000 de euro, prima de instalare și comisionul impresarului.
Fotbalistul va avea un salariu de aproape 15.000 de euro. Se pare că negocierile sunt foate avansate și dacă nu apare nicio problemă contractul se va semna în cel mai scurt timp.
Clinton N’Jie a ajuns la Lyon înainte de a împlini 18 ani. În 2015 a fost transferat de Tottenham pentru 14,1 milioane de euro. A jucat doar 14 meciuri pentru englezi și nu a dat niciun gol.
A mai jucat la Marseille și Dinamo Moscova. De asemenea, are și 44 de selecții la naționala Camerunului unde a marcat 10 goluri.