Larisa Iordache a dat vestea cea mare. Bucurie uriașă în familia fostei campioane: ‘Eşti o binecuvântare’ / Foto

Larisa Iordache a dat vestea cea mare. Multipla campioană la gimnastică va deveni mămică. Fosta sportiva a postat un mesaj pe pagina sa de Instagram pentru a-și anunța fanii.

Fosta gimnastă a fost cerută de soție în prima zi a anului de Cristian Chiriţă, iar pe 8 iunie a avut loc nunta.

Larisa Iordache va deveni mămică

Larisa Iordache și Cristian Chiriţă s-au căsătorit în această vară, iar acum fosta gimnastă a anunțat că va deveni mămică.

“Te dorim şi te aşteptăm cu nerăbdare . Eşti o binecuvântare, iar noi ne simţim binecuvântaţi că ne-ai ales ca părinţi. Iubiea noastra infinită“, a scris Larisa pe contul de socializare.

Foto. Facebook

În fotografia postată, Larisa apare alături de soţul ei Cătălin, campion naţional la tenis de masă, care îi ţine mâna pe burtică.

Cei doi și-au făcut publică relația în aprilie 2023. Lucrurile au evoluat rapid. Pe 1 ianuarie a fost cerută de soție, apoi în luna iunie a avut loc nunta. 

„Sunt diferite emoțiile față de Jocurile Olimpice, aici a fost un sentiment unic, n-am mai trecut prin așa ceva. A fost ceva nou, foarte frumos. Mă bucur că formăm o familie din acest moment.
Urmează o petrecere alături de invitații noștri faini. Ne vom distra pe cinste! Ne dorim foarte mult să mărim familia, dar vom lua totul pas cu pas. N-a fost foarte greu să aleg rochița. Am avut câteva variante la dispoziție.”, declara fosta gimnastă după nuntă.

 

Multiplă campioană europeană şi mondială, precum şi medaliată cu bronz la JO din 2012, Larisa Iordache şi-a încheiat cariera la finalul lui 2021.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed