Mircea Lucescu a dat ordin! Mesaj clar pentru tricolori înaintea primului meci. Obiectivul uriaş al noului selecţioner

Mircea Lucescu a dat ordin! Mesaj clar pentru tricolori înaintea primului meci. Obiectivul uriaş al noului selecţioner. Acesta a comandat deja primele antrenamente după ce i-a luat locul lui Edi Iordănescu.

Tricolorii s-au reunit sub comanda lui Mircea Lucescu, cu câteva zile înainte de debutul în Nations League.

Mircea Lucescu a dat ordin!

Mircea Lucescu a avut, în primă instanţă, 15 jucători convocați pentru duelurile cu Kosovo și Lituania. Au efectuat primul antrenament alături de ceilalți coechipieri. Restul jucătorilor de pe listă se vor alătura lotului în zilele următoare.

La prima întâlnire cu tricolorii din postura de selecționer, Mircea Lucescu le-a transmis un mesaj, prin care a marcat revenirea sa pe banca tehnică a primei reprezentative după 38 de ani.

Lucescu așteaptă de la jucători să-și depășească limitele și să atingă nivelul superior sub comanda sa. „Bine ați venit! Toate cele bune, să dea Dumnezeu să fie totul în regulă. Ați făcut o treabă foarte bună până acum. Trebuie să faceți un pas înainte”, le-a transmis selecționerul tricolorilor prezenți la reunire, potrivit FRF TV.

România, cu Mircea Lucescu selecționer, va debuta vineri, când o va înfrunta pe naționala din Kosovo, în deplasare, în prima partidă din noua ediție a Ligii Națiunilor.

Mircea Lucescu a semnat un contract pe 2 ani cu FRF și are ca obiectiv calificarea la Cupa Mondială 2026. El va avea un salariu de 27.000 de euro pe lună și o primă de calificare la CM 2026, în valoare de 200.000 de euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed