Gigi Becali a comis-o din nou! Milionarul, implicat într-un accident rutier. S-a abonat la asemenea incidente. Latifundiarul din Pipera şi-a tamponat, din nou, maşina de lux, de această dată în zona Pipera.
Gigi Becali a comis un nou accident rutier. Nu este pentru prima dată când este implicat într-un astfel de incident în trafic.
Gigi Becali a comis-o din nou!
Gigi Becali nu a avut nevoie de poliţie la faţa locului. A fost vorba despre un incident minor. Latifundiarul din Pipera și șoferul celeilalte mașini au decis să apeleze la o constatare amiabilă, anunță evz.ro. Din primele informaţii nu se ştie dacă milionarul se afla la volanul mașinii sau în dreapta.
După incidentul din trafic, mașina acestuia a fost însoțită de o ambulanță, precizează sursa citată. În ultimele luni, finanțatorul campioanei României a mai fost implicat în alte două incidente rutiere. În septembrie 2023, bolidul său în valoare de aproximativ 500.000 de euro a fost tamponat din spate de mașina unei tinere. Apoi, două luni mai târziu, Becali a intrat într-un șanț pe centura Bucureștiului, la volanul Rolls Royce-ului său.
”Eu eram la volan, veneam de la biserică, Luțu nu era cu mine. Pe Luțu l-am chemat să aibă grijă de mașină, până venea mașina să o ridice.
Ce vină să ai când intri cu mașina în șanț? Intri ori dacă ești beat, ori dacă te ia somnul. Beat nu eram, somnul nu mă lua la ora 11:00, intram cu mașina în șanț de nebun?”, a declarat Gigi Becali în noiembrie 2023, în direct la Digi Sport.