După ce a promovat cu Parma în Serie A, Dennis Man a debutat pe scena fotbalului italian cu forțe proaspete! Internaționalul român a marcat în primele două etape ale noului sezon, iar fanii sunt în delir.
A doua reușită a lui Man a dus la victoria Parmei cu AC Milan, 2-1! Atacantul a vorbit, la finalul partidei, despre relația sa cu antrenorul Fabio Pecchia.
Dennis Man rupe tăcerea!
În partida de debut a Parmei, în noul sezon de Serie A, Man a marcat în poarta Fiorentinei.
„A fost o seară specială, suntem fericiţi că am câştigat. Am luptat mult, asta ne-a adus satisfacţie. Pecchia ne spune să continuăm să jucăm în stilul nostru, să avem oportunităţi de a marca. Azi am făcut o treabă bună.
Impactul meu în Serie A? E unul bun. Vreau să îmi ajut echipa şi sunt foarte fericit datorită acestui succes. Fanii sunt tot timpul alături de noi. Suntem fericiţi că sunt aici!”, a spus Dennis Man, conform parmalive.com.
Parma se va duela, în continuare, cu Napoli, pe data de 31 august, de la ora 21.45.