Jannik Sinner are tupeu! S-a aflat ce a putut să spună după ce a fost prins dopat şi a fost iertat. Va ieşi un mare scandal. Liderul mondial ATP a fost prins dopat de două ori, dar a scăpat spunând că a fost o greşeală.
Jannik Sinner a venit cu o explicaţie care i-a convins pe cei de la ITIA, dar care a stârnit un mare scandal în tenis. A spusţinut că în timpul unui masaj, substanța interzisă a intrat în contact cu o leziune cutanată pe care o avea.
Jannik Sinner are tupeu!
Jucătorului i s-au retras banii și punctele câștigate la Indian Wells. A putut însă să participe la turnee şi cazul a fost făcut public foarte târziu. Acum, jucătorul are tupeu. „Este clar că nu este o situație ideală pentru mine înaintea unui Grand Slam. În mintea mea am știut întotdeauna că nu am făcut nimic rău. Am trăit câteva luni cu această problemă, dar mi-am amintit mereu că nu am făcut nimic greșit.
Am respectat mereu regulile anti-doping și voi face asta întotdeauna. A fost un proces foarte lung. Acum, a trebuit să iau niște decizii după verdict. Sunt fericit că totul a ieșit la lumină, într-un fel este o ușurare pentru echipa mea, dar și pentru mine.
Este clar că pregătirea pentru acest Grand Slam nu a decurs perfect din cauza acestor circumstanțe. Am suferit mult în ultimele luni. Eram îngrijorat că s-ar putea afla totul la un moment dat. La început, viziunea mea a fost diferită, dar totul s-a complicat ceva mai mult.
Le-am spus colaboratorilor și avocaților mei că sunt doar un simplu jucător de tenis. Am cooperat cu ei pentru a obține cel mai bun rezultat posibil, mai ales cunoscând nevinovăția mea în acest caz”, a declarat Sinner, conform puntodebreak.com.
Italianul susţine că nu a fost favorizat față de alți jucători care au fost în situația lui. Asta deşi este evident contrariul. „Fiecare jucător testat pozitiv trebuie să parcurgă aceeași pași. Nu există scurtături sau tratament preferențial. Înțeleg frustrarea altor jucători, dar poate motivul pentru care au fost suspendați este că nu știau exact cum a pătruns substanța în corpul lor. Eu am știut imediat și am fost conștient de ce s-a întâmplat.
Nu m-am antrenat 2-3 zile, dar motivele au fost întemeiate și am putut în continuare să joc. Oricine mă cunoaște știe că nu aș fi încălcat niciodată regulile. A fost o perioadă foarte grea pentru mine și echipa mea.
Acum știu cine este prietenul meu și cine nu, pentru că prietenii mei nu ar face niciodată așa ceva. Reputația mea nu este ceva pe care să-l pot controla, voi vedea în continuare cum vor decurge lucrurile”, a mai spus italianul.