Radu Drăgușin a fost rezervă în cadrul primului duel al noului sezon de Premier League, disputat de către Tottenham, în fața celor de la Leicester! Ange Postacoglou l-a preferat pe Micky Van de Ven, în detrimentul fundașului român.
În acest context, fanii lui Spurs solicită neîncetat titularizarea lui Drăgușin, în cadrul următoarei partide, cu Everton. Duelul se va disputa astăzi, de la ora 17.00.
Radu Drăgușin, implicat în scandalul momentului!
Cristian Romer și Micky Van de Ven au rămas, în continuare, primele două variante pentru postul de fundaș, în viziunea antrenorului grec.
Unii dintre suporterii internaționalului român consideră că Radu Drăgușin este privit drept o variantă de schimb a celor doi titulari obișnuiți.
Fanii solicită, de asemenea, schimbarea sistemului de joc. Tottenham primește goluri pe bandă rulantă, astfel încât suporterii propun un sistem cu trei fundași centrali, Radu Drăgușin urmând să fie unul dintre aceștia.
„Dacă nu va juca nici în acest meci. Ar trebui să plece”/ „Poate că Ange îl vede pe Drăgușin ca o acoperire pentru Van de Ven și Romero!” / „De ce jucăm în continuare cu aceeași patru fundași. Deși primim goluri foarte ușor? Nu are sens. Trei fundași și unul să fie Drăgușin!”, au transmis fanii lui Tottenham, pe rețeaua X, cu o zi înaintea duelului cu Everton.