Ronaldo, despre Neymar: ‘Dacă Neymar va fi la 100% fizic şi concentrat, vom avea o şansă mare să luăm trofeul acasă’

Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldo Nazario de Lima i-a cerut compatriotului Neymar să rămână concentrat înaintea Cupei Mondiale din acest an, fiind sigur că vedeta echipei Paris Saint-Germain deţine cheia speranţelor naţionalei Braziliei la turneul final din Qatar, relatează Xinhua.

Neymar s-a confruntat cu accidentări şi cu o formă lipsită de consistenţă de la transferul său record de 222 de milioane de euro de la FC Barcelona la PSG, astfel că multă lume consideră că nu şi-a realizat adevăratul potenţial.

Ronaldo, dublu campion mondial, consideră că fotbalistul de 30 de ani, dacă e sănătos şi concentrat, poate face diferenţa la turneul final care va avea loc între 21 noiembrie şi 18 decembrie, potrivit agerpres.ro.

”Brazilia va fi mereu favorită, indiferent de competiţia în care joacă”, a declarat Ronaldo cu prilejul unui eveniment care a avut loc, miercuri, la Sao Paulo.

”Nu va fi diferit nici la această Cupă Mondială. Dacă Neymar va fi la 100% fizic şi concentrat, vom avea o şansă mare să luăm trofeul acasă. Din acest motiv sperăm ca Neymar să fie la cel mai bun nivel şi să aducă fericirea poporului brazilian”, a adăugat fostul mare atacant.

Ronaldo a fost eroul titlului mondial cucerit de Brazilia în 2002, la turneul din Japonia şi Coreea de Sud, cu opt goluri marcate, inclusiv două în finala cu Germania. El a fost şi component al lotului Braziliei la CM 1994, însă nu a jucat deloc la turneul din SUA.

Neymar, care are 74 de goluri marcate în 119 selecţii la naţională, nu a trecut niciodată de sferturile de finală la Cupa Mondială cu Selecao.

”Să sperăm că va putea lăsa deoparte problemele extrasportive şi se va concentra pe ceea ce se întâmplă pe gazon. Este un as, poate unul dintre cel mai mare din istoria fotbalului brazilian”, a subliniat Ronaldo.

Il Fenomeno crede că Brazilia are jucători valoroşi, dar ”Neymar, în special, este diferit din punct de vedere tehnic şi fizic”, iar din acest motiv ”poate face diferenţa şi poate fi decisiv în Qatar”.

Brazilia va evolua în Grupa G la CM 2022, alături de Serbia, Elveţia şi Camerun.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed