Agitație în Giulești. Se pare că Dan Șucu se pregătește să facă o nouă mutare. După ce tot mai multe voci susțin că Neil Lennon nu este omul care să facă o schimbare, patronul echipei s-a întâlnit cu un alt antrenor.
Giuleștenii au un început de sezon modest cu patru rezultate de egalitate în cinci meciuri. În etapa următoare, Rapid o va întâlni pe Dinamo.
Neil Lennon, dat afară?
Dan Șucu par că ia în calcul o despărțire de antrenorul nord-irlandez dacă nu își va îndeplini obiectivul, 7 puncte din 9, în meciurile cu Dinamo, Poli Iași și CSU Craiova.
Omul de afaceri a dorit să discute cu Cristi Chivu, anunță Digi Sport. Întâlnirea ar fi durat câteva ore.
De altfel, fostul internațional a fost prezent la meciul Rapid – CFR Cluj, 2-2.
Chivu este dorit de mult în Giulești, dar a refuzat ofertele. Acum însă este liber de contract după despărțirea de juniorii lui Inter. Își dorește să antreneze o echipă de seniori, iar ținta sa ar fi campionatele din Olanda și Italia.
O decizie clară se va lua cel mai probabil în pauza competițională din septembie, atunci când au loc meciurile naționalei.
Chiar și așa, Șucu a ținut să se întâlnească cu fostul căpitan al echipei naționale pentru a-i cunoaște filozofia. Exact așa a procedat și în cazul lui Marius Șumudică, pe care însă, în final, nu l-a ofertat.
Viorel Moldovan, mesaj pentru antrenorul de la Rapid
Președintele clubului s-a implicat și el și i-a transmis lui Lennon cum ar trebui să arate echipa și ce modificări ar fi bine să facă. Viorel Moldovan a dezvăluit că Șucu este foarte supărat.
„I-am transmis lui Lennon că trebuie să schimbe sistemul. Trebuie să facă ceva pentru a arăta altfel. Dacă nu schimbă, nu știu, vom vedea Patronul e foarte supărat. Când investești atâția bani și nu ai rezultate… Măcar să vedem un fotbal frumos. Pe mine mă îngrijorează ce vedem pe teren. Pe Rapid nu o caracterizează acest joc. Suntem de acord cu suporterii. Dacă noi continuăm de aceeași manieră, o să jucăm cu stadionul gol. Deja tribuna 1 e cam goală.
Strategia de transferuri a fost făcută să jucăm cu acest sistem, de asta am adus fundași. Dar Manea poate juca fundaș dreapta, putem să schimbăm, avem soluții”, a declarat Viorel Moldovan, la Prima Sport 1.