Răzvan Marin a revenit la Cagliari, după împrumutul de două sezoane la Empoli! Internaționalul român a fost titularizat în partida contra celor de la Carrarese, scor final 3-1, în runda a doua din Cupa Italiei.
În urma evoluției sale, Marin a primit una dintre cele mai mari note din tabăra echipei sale.
Răzvan Marin, în mare formă!
Pentru Cagliari au marcat Roberto Piccoli, Leonardo Pavoletti și Matteo Prati. Chiar dacă pentru Carrarese a marcat Giuseppe Panico, gruparea nu a putu decide soarta partidei.
Răzvan Marin a făcut senzație la mijlocul terenul. 7,7 a fost nota primită de către român, fiind al treilea cel mai mare calificativ obținut de către băieții de la Cagliari, conform celor de la Sofa Score.
Podiumul a fost completat de către Sebastiano Luperto (7,9) și marcatorul Roberto Piccoli (7,9).
„Avem jucători la mijlocul terenului cu diferite calități, așa cum este Makoumbou, care poate intra în careu și poate șuta mai mult la poartă, Deiola care are experiență, picioare și viteză și care trebuie să joace simplu pentru a-și scoate în evidență calitățile la mijlocul terenului, Prati, care are inteligență și geometrie, Marin, calitate și viteză și Adopo, forță!”, afirma Davide Nicola, antrenorul principal al celor de la Cagliari, citat de cagliarinews24.com.