Dennis Man vrea să dea uitării seara în care s-a disputat partida Parma – Palermo, scor final 0-1, în turul doi al Cupei Italiei! Internaționalul român a ratat un penalty și a obținut cea mai mică notă, în urma evoluției sale.
Ratarea de la 11 metri s-a produs în prima repriză a duelului. Antrenorul Parmei, Fabio Pecchia, a evitat să vorbească despre prestația dezastruoasă a lui Dennis Man, cel care i-a promovat pe italieni în Serie A, la finalul sezonului trecut.
Debut de coşmar pentru Dennis Man!
Tehnicianul a rezumat seara la prestația colectivă a echipei, care a fost una nu tocmai pe placul acestuia.
„Golul m-a enervat, evident. A venit în cel mai bun moment al nostru, făcusem o repriză secundă foarte bună. O lipsă de concentrare care ne-a costat scump. Cred că, având în vedere tot ce s-a întâmplat, am fi meritat alt rezultat.
Golul a venit din cauza unei scăderi de concentrare. Îmi pare rău, dar s-a întâmplat. Ne-a costat meciul!”, a declarat Pecchia, potrivit presei italiene.