Lovitură totală pentru Dan Petrescu! CFR Cluj îşi pierde vedeta. S-a aflat chiar înaintea meciului. Chiar antrenorul formaţiei din Gruia a recunoscut că îl va pierde pe portarul Răzvan Sava.
Dan Petrescu îl va pierde pe Răzvan Sava. Portarul este dorit în Italia şi se pare că va pleca foarte repede de la echipă.
Lovitură totală pentru Dan Petrescu!
Dan Petrescu îl va primi la schimb pe Mihai Popa. Planul celor de la CFR Cluj este deja făcut, iar jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport care se ocupă de AC Torino l-au aflat. Oficialii din Gruia s-au înțeles deja cu Torino pentru transferul portarului Mihai Popa, care va ajunge la Cluj imediat după ce Răzvan Sava va semna cu Udinese.
Prețul de transfer a fost stabilit la 2,5 milioane de euro, plus 1,5 milioane de euro din bonusuri. Se pare că Udinese a acceptat ca Sava să rămână la Cluj abia până joi seara, pentru a fi folosit și la returul cu Maccabi Petah Tikva.
„Eu sper să-l am joi, că joi nu mai avem pe cine să punem pe listă. Mâine (n.r. azi) sigur el va fi în poartă, dacă nu se accidentează. Joi, sper la fel. După aia nu știu. Nu mai pot să garantez nimic”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.