Daniel Niculae s-a dezlănţuit! Mesaj clar pentru Dan Şucu. Ce i-a transmis după ce a fost îndepărtat de la Rapid

Daniel Niculae s-a dezlănţuit! Mesaj clar pentru Dan Şucu. S-a aflat ce i-a transmis după ce a fost îndepărtat de la Rapid. Cei doi au fost extrem de apropiaţi, dar fostul preşedinte din Giuleşti a fost îndepărtat de la echipă în această vară.

Daniel Niculae a rupt tăcerea după ce a fost îndepărtat din poziția de președinte al Rapidului. Dan Șucu n-a mai dorit să îi prelungească contractul scadent.

Daniel Niculae s-a dezlănţuit!

Daniel Niculae nu îi poartă pică lui Dan Şucu. Patronul l-a îndepărtat de la club şi l-a adus pe postul de preşedinte Viorel Moldovan. Fostul atacant dezvăluie care este relația lui cu clubul și conducerea acum, conform podcastului realizat de Giani Kiriţă.

„Sunt convins că lucrurile se vor rezolva. Lăsăm ancheta să se desfășoare…Trădat? (n.red. – de Dan Șucu). De ce să mă simt trădat? La final dacă nu-ți atingi obiectivele, cât de prieten ai fi, îți strângi mână și fiecare ne vedem de drumul său.

N-am mai vorbit de o perioadă de timp, dar asta nu înseamnă că nu o să mai vorbim… Ce o să fac în viitor? Tot pe partea asta de administrativ. În antrenorat sunt prea mulți peri albi“, a declarat Daniel Niculae, conform sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed