Președintele consiliului de administrație de la FCSB, Mihai Stoica, nu a fost prezent, la Praga, acolo unde FCSB s-a duelat cu Sparta, în prima manșă a turului trei preliminar UEFA Champions League!
FCSB a reușit să obțină o remiză în duelul direct cu campioana Cehiei, scor final 1-1. Returul se va disputa la București, pe data de 13 august. Mihai Stoica este de părere că roș-albaștrii au potențial pentru a se califica în play-off-ul competiției.
Mihai Stoica surprinde pe toată lumea!
Mihai Stoica a fost depistat cu Covid-19, în urmă cu o săptămână. Deși s-a tratat, iar ultimul test efectuat a fost unul negativ, Stoica a ales să nu facă parte din delegația FCSB.
„La Budapesta (n.r. – cu Maccabi, în turul 2) am avut două cazuri de COVID în staff. Am simțit că mă încearcă o ușoară tuse, am făcut un test, era negativ. Am venit joi de la Budapesta, pe drum cu aer condiționat, când am ajuns eram pământ de flori. Nu am putut să dorm!
Am o aplicație care-mi spune chestii, totul era praf. Am făcut test, COVID.
Am repetat testul astăzi dimineață, negativ. Am vrut să plec, dar trebuia să schimb la Viena, eram cam complicat. Am zis că mai bine rămân acasă!”, a explicat Mihai Stoica, conform primasport.ro.
Oficialul FCSB crede că va fi sold out la bilete, în cadrul returului cu Sparta Praga.
„Aș fi ridicol dacă aș spune că nu sunt mulțumit de rezultat, jucăm care pe care la București! Ne doream asta. Și am fost mai buni!Va fi cu certitudine sold-out, cred că bubuie site-ul acum!”, a mai spus MM.