Gigi Becali s-a enervat cumplit după egalul făcut de FCSB cu Sparta Praga, scor 1-1, în turul trei preliminar din Champions League.
La câteva minute după meci, patronul campioanei oferit pimele reacții.
Gigi Becali s-a enervat cumplit după meciul cu Sparta Praga
FCSB a deschis scorul prin Joyskim Dawa, dar a fost egalată în minutul 78.
„Am speranțe mult mai mari decât înainte de meci. Am fost echipa mai valoroasă, am avut mai multe ocazii. Ne-au dat gol pe o greșeală de portar. E o echipă care nu ne poate domina nici fizic, nici tehnic. Dacă se termina 1-0, eram calificați.
Nu ne puteau bate acasă niciodată. E o echipă de Liga 1, medie. Dacă jucam cu Rapid, CFR sau Craiova, aveam mai multe emoții! În prima repriză, ei nu au avut niciun șut pe poartă, noi ne-am creat ocazii, Băluță, Șut.” a spus Becali la Digi Sport.
„Schimbările au fost inspirate”
„Nu sunt mulțumit, trebuia să câștigăm la 2-3 goluri diferență. Cred că am avut emoții, nu poți lua un asemenea gol. Ce să faci? Îl bagi pe Vlad, te gândești că face și el lucruri de genul. Nu ai ce face. Nu ai încredere nici în Vlad, dacă ai avea, l-ai băga.
Schimbările au fost inspirate. Miculescu, la 22 ani, să spui că nu mai poți… Ai 22 ani, joacă, mă! Te arunci jos și nu spui că nu mai poți, eu nu l-am văzut accidentat. A comunicat celor de pe margine că nu mai poate, așa se joacă fotbal?!
Mi-a plăcut Băluță, a alergat foarte mult. Cei de la mijloc mi-au plăcut, la fel și fundașii centrali. Radunovic a fost foarte bun, chiar și Crețu, chiar dacă a avut unele greșeli. Miculescu nu mi-a plăcut. O să-i batem repede în retur. O să aveți direct grupele Ligii. O să-i spulberăm pe toți!”, a mai declarat latifundiarul din Pipera.
Omul de afaceri l-a făcut praf pe Ștefănescu
„Ștefănescu, l-am luat, nimic. Trebuie să nu mai greșească Târnovanu. Pe Ștefănescu l-am luat, nimic.
David Miculescu a intrat acolo în careu. A fredonat-o acolo, tiridiri, tiridiri. Băi, n-ai minte? Pasai doi metri în spate şi o băga Olaru în poartă? Erau doi oameni acolo.
Nu mă bucur, noi trebuia să câștigăm acest meci. Nu cunosc echipa lor, nu știu dacă îi vom mai prinde atât de slabi la București. Dacă vor juca tot așa, nu ne pot învinge niciodată, nu au arătat nimic.
Dacă îi batem pe ăștia, am trecut și de play-off. Suntem cu un picior și jumătate în Liga Campionilor!”, a mai spus patronul campioanei.